Etichetă: Codul Insolvenţei


piatafinaprilie 16, 20143min3280
Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență a fost adoptat marți de plenul Camerei Deputaților cu 212 voturi pentru, 111 împotrivă și 8 abțineri, potrivit Agerpres. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat în plenul Camerei Deputaților că proiectul insolvenței supus dezbaterii Parlamentului vine în sprijinul mediului de afaceri punându-i la […]


piatafinfebruarie 24, 20145min3150
Florin Moțiu, Consilier al Ministrului Justiției, a declarat joi că a fost găsit sprijin la Comisia Juridică (n. red. din Senat) pentru îndepărtarea articolelor din Codul Insolvenței care au provocat nemulțumiri, în cadrul conferinței ”Codul Insolvenței”, organizată de ziarul Bursa, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), la Hotel Pullman, din […]


piatafinfebruarie 14, 20146min3070
Liviu-Bogdan Ciucă, Președinte, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Camera Deputaților, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că speră să avem până la finalul acestei sesiuni parlamentare (n.red. iunie 2014) un Cod al Isolvenței aplicabil. ”Legea se află în dezbatere la Comisia Juridică din Senat. Avem un grup de lucru special pentru […]


piatafindecembrie 6, 20132min3150
Volumul creditelor acordate de bănci şi IFN companiilor care ulterior au intrat în insolvenţă sau în faliment era în august de 24,2 miliarde lei (5,4 miliarde euro), reprezentând 19% din totalul creditelor acordate companiilor nefinanciare de către bănci şi IFN, a declarat Luminiţa Malanciuc, expert juridic Asociaţia Română a Băncilor (ARB), la Forumul Bancar Român, […]


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter