Etichetă: buget

norel_moise-1-640x428.jpg

Moise Norelnoiembrie 16, 20185min3160
România economică a devenit un sistem de ecuaţii cu atât de multe necunoscute încât nimeni nu mai ştie cum pot fi corelate pentru a ajunge la rezultatul dorit. Păstrând limbajul matematic, să presupunem că avem una bucată Guvern cu nişte politici economice ce par a avea coerenţă pe hârtie, explicate cu patos prin studiourile televiziunilor […]

domino-665547_960_720-640x416.jpg

Dan Palangeaniulie 18, 20187min3140
Dacă se face raportul între valoarea medie a punctului de pensie şi câştigul salarial mediu net anual din 2005 încoace, se poate observa că cea mai mică valoare a fost atinsă în anul 2006 ( doar 38,5%) iar cea mai ridicată ( 52,7%) s-a înregistrat în anii de criză 2009 şi 2010. Dacă ar fi […]

pensie_11-1024x768.jpg

Dan Palangeanaprilie 4, 201713min3120
Dezbaterea privind majorarea valorii punctului de pensie până la 1.000 de lei de la mijlocul acestui an, măsură prevăzută în programul de guvernare şi susţinută de Executiv dar puternic contestată de specialişti FMI care ne-au vizitat recent ţara, ar fi trebuit să plece de prezentarea situaţiei la zi a pensiilor plătite în România. Precizăm că, […]

buget-640x360.jpg

Dan Palangeanfebruarie 15, 201714min3200
Bugetul de stat pe 2017 a fost întocmit cu recunoaşterea unei scăderi de jumătate de procent a veniturilor curente, conform datelor prezentate de Ministerul Finanţelor. Toată majorarea de peste 15% a veniturilor totale ale bugetului de stat faţă de anul precedent este bazată pe sumele primite de la UE. Cheltuielile au fost prevăzute cu un […]

Henri_Coandă_International_Airport_March_2013-1.jpg

Moise Norelmai 27, 20162min3060
Recent, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a fost votat bugetul pe 2016 al companiei Aeroporturi București. Nu a fost nicidecum o şedinţă liniştită, consensul fiind departe de a fi atins. Greg Konieczny, Vicepreședinte Executiv al Templeton Emerging Markets Group şi Manager de Fond al Fondului Proprietatea nu este de acord cu forma adoptată a […]

nm.jpg

Moise Norelaprilie 4, 20165min3520
În momentul în care criza datoriilor era în floare şi se punea din ce în ce mai acut problema unei scoateri temporare a Greciei din zona euro, au fost voci importante care au pledat pentru federalizarea Uniunii Europene. Argumentele economice sunt solide, însă nici ele nu par să fi mişcat suficienţi decidenţi din sfera politică. […]

cover-1024x666.jpg

Moise Norelianuarie 5, 201510min3370
Alegerile prezidenţiale au trecut (Slavă Domnului, în 2015 nu vom mai avea parte de asemenea evenimente) şi Guvernul Victor Ponta 4 a trecut şi el de Parlament. E timpul să ne mai apucăm şi de treabă. Iar primul pas către intrarea în normalitate este adoptarea Bugetului aferent anului 2015, şi aşa prea mult întârziat. În […]

money-trap.jpg

piatafinoctombrie 29, 201421min3500
Cu toate că ne apropiem vertiginos de finalul de an, proiectul de buget pentru 2015 este încă o necunoscută. Şi multe alte variabile, ca să nu le zicem tot necunoscute, incită diferiţi actori – politicieni, analişti economici şi nu numai – la nenumărate polemici. Ne-am obişnuit deja ca guvernele postdecembriste să negocieze pe marginea bugetelor […]


piatafinaugust 27, 20144min2950
ProCredit Bank, a lansat începând din 19 august 2014 pentru clienții persoane fizice, Smart Manager, aplicaţie utilizată pentru gestionarea propriului buget. Aceasta poate fi accesată prin intermediul platformei internet banking, ProB@nking Plus, fiind un serviciu inovativ pe piața din România care îi permite utilizatorului să îşi organizeze şi să îşi administreze eficient veniturile și cheltuielile. […]


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter