Etichetă: Andrea Schaechter


piatafinfebruarie 4, 20142min3440
Procesul de dereglementare a pieței gazelor pentru consumatorii industriali va fi finalizat la mijlocul acestui an, mai devreme decât era estimat inițial, a declarat șefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferința de presă de la finalul vizitei la București. “În privința dereglementării, România și-a respectat angajamentele. Pentru energie electrică, piața a fost deja […]


piatafinnoiembrie 11, 20133min2780
După prezentarea rezultatelor negocierilor dintre autorităţile române şi reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, Consiliul Investitorilor Români, organ de reprezentare al Asociaţiei “Forumul Investitorilor Autohtoni 2013”, îşi exprimă îngrijorarea că, în lipsa unor măsuri de stimulare, economia românească va fi sufocată sub povara taxelor. „FIA a solicitat, în repetate rânduri, scăderea CAS cu 5 puncte procentuale. Guvernul […]


piatafinaugust 26, 20132min3100
Este foarte posibil ca începând cu 1 septembrie jumătate din Bulgaria să fie inundată de pâine românească, scrie site-ul bulgăresc Vsekiden, citat de Agerpres. Producătorii bulgari de pâine sunt foarte îngrijoraţi de faptul că TVA-ul la pâine în România urmează să fie diminuat de la 24% la 9%. În plus, preţul energiei electrice folosite de […]


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter