Categorie: IFN

UniCredit-650x366.jpg

Moise Norelmai 19, 20204min3290
De luna aceasta, clienții UniCredit Consumer Financing IFN SA care dețin un împrumut sau un card de credit emis de companie au la dispoziție un nou canal prin care pot să realizeze plata ratelor datorate. Acum, aceștia pot achita sumele datorate și în cadrul magazinelor Altex și Media Galaxy din București și din întreaga țară. […]

IMM-650x373.jpg

Moise Norelmai 14, 20205min3520
Pentru derularea eficientă şi transparentă a programului, în data de 13.05.2020, conducerea FNGCIMM a avut o întâlnire de lucru, pe platforma zoom, ce a reunit reprezentanţi ai băncilor partenere în Programul IMM INVEST, oficiali ai Asociaţiei Române a Băncilor şi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România. Întâlnirea a avut ca scop […]

fngcimm.png

Moise Norelmai 6, 20205min3430
FNGCIMM a încheiat convenţii de garantare cu un număr de 29 de finanţatori, în scopul acordării unor facilităţi de garantare pentru dobânzile eşalonate pentru creditele ipotecare acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare persoanelor fizice, ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, conform normelor de […]

nancu.jpg

Moise Norelmai 4, 20205min3260
Un număr de 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare. În mini-vacanţa de 1 Mai, echipa FNGCIMM a procesat toate cererile înscrise în programul IMM Invest până la data de 03.05.2020. În urma unei mobilizări fără precedent, în care au […]

kruk.jpg

Moise Norelmai 4, 20204min3120
KRUK România lansează KRUKPay, o nouă platformă web ce ușurează interacțiunea cu clienții companiei din aria Servicing, persoane care înregistrează restanţe la servicii curente de utilități, telefonie, instituții bancare, financiare, medicale private şi altele. Această platformă este prima de acest fel lansată pe piața românească, asigurând astfel şi un canal de comunicare online cu acest […]

immi.png

Moise Norelaprilie 28, 20203min3470
Portalul www.imminvest.ro a fost deschis pentru aplicanţii IMM la ora 9.00, în dată de 28.04.2020. Încă din primele minute de la deschiderea aplicaţiei, un număr impresionant de IMM -uri au accesat programul, astfel la ora 9.30 peste 6200 de utilizatori erau înregistraţi în diferite etape de înscriere în aplicaţie, iar peste 2600 de aplicanţi.finalizaseră cu […]

fngcimm-650x372.jpg

Moise Norelaprilie 14, 20202min3270
Peste 40.000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate să se înscrie în Programul guvernamental IMM INVEST ROMÂNIA. Potenţialii beneficiari îşi vor putea asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de finanţări garantate. Înscrierea în program va fi posibilă, începând cu data de 17.04.2020, ora 10.00, când portalul www.imminvest.ro, va deveni […]

nancu.jpg

Moise Norelaprilie 9, 20207min3050
Pentru a preîntâmpina şi a lua măsuri de diminuare a consecinţelor economice generate de pandemia COVID-19 asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, FNGCIMM anunţa demararea, în regim de urgenţă, a Programului IMM INVEST ROMÂNIA, aprobat prin OUG nr.110/2017 , cu îmbunătăţirile aduse prin OUG 29/21.03.2020. Programul guvernamental IMM INVEST ROMÂNIA permite IMM-urilor afectate semnificativ de criza […]

fbalcan-650x433.jpg

Moise Norelaprilie 9, 20206min3390
Situaţia generată de pandemia COVID-19 ne-a pus pe toţi în faţa unor decizii care ne-au schimbat modul de lucru, comportamentul de business şi abordarea faţă de canalizarea resurselor, fie că vorbim despre resurse umane sau financiare. În acest context, Provident a decis să reducă în mod considerabil comunicarea comercială în martie și aprilie şi să […]

ralucaandreica.jpg

Moise Norelaprilie 8, 20205min3420
În contextul evoluției noului coronavirus în România, Patria Credit IFN continuă să fie activă și alături de micii producători și antreprenori din mediul rural cu o serie de măsuri menite să protejeze sănătatea dar și să îi sprijine pe aceștia să își continue activitatea în această perioadă. Activitatea de creditare a instituției este deschisă și […]


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter