Basel III impulsionează activitatea bancară tradiţională

piatafindecembrie 6, 20132min2970

stire bancar 3

Noile reglementari Basel III impulsioneaza activitatea bancară tradiţională – acordarea de credite şi mai puţin activitatea de trading şi utilizarea produselor derivate, a declarat Ada Vâlcea, director control risc Raiffeisen Bank, la Forumul Bancar Român organizat de Finmedia.

„Pentru bănci, funcţionarea într-un cadrul regulatoriu complex duce la o redesenare a produselor, modificari de pricing – pentru acelaşi volum de business va fi nevoie de capital mai mare şi calitativ superior şi creşterea competitiei pentru atragerea de depozite”, a arătat  Ada Vâlcea. Ea a adăugat că noile reglementări vor duce şi la o dezvoltare a managementului lichidităţii şi o creştere importantă pieţei de capital ca opţiune de finanţare pentru companiile mari.

Totodată, aderarea la noile reglementări va avea un impact financiar masiv asupra băncilor care trebuie să implementeze mecanismele de stabilire a preţului creditului ajustat la risk, să adapteze sistemele interne la cerinţele de raportare şi management al riscurilor şi să aloce resurse semnificative pentru activităţi de raportare şi monitorizare.

„Cadru regulatoriu este foarte dinamic, dar rămâne de văzut măsura în care, chiar în aceste condiţii, se reuşeşte mai buna pregatire  pentru situaţii de criză, atât la nivel micro cât şi macro  – managementul riscului sistemic este dificil în contextul unor pieţe interdependente”, a mai spus Ada Vâlcea.

 

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter