First Bank oferă comunității americane din România posibilitatea încasării cecurilor de asistență financiară

Moise Noreliulie 9, 20202min3140
First-Bank-proiect-inoveo-header

First Bank anunță că, începând din această lună, va fi singura instituție financiară de unde cetățenii americani din România pot încasa cecurile oferite de guvernul american drept asistență financiară pentru contracararea impactului economic provocat de pandemie.

În decursul ultimelor luni, guvernul american a luat o serie de măsuri pentru a îi sprijini pe cei afectați de suspendarea activităților economice. Printre acestea s-a numărat sprijinul financiar către cetățenii americani prin diferite metode, inclusiv prin emiterea de cecuri. În România, aceste cecuri pot fi încasate prin deschiderea unui cont la First Bank, care apoi se va ocupa de procesul de remitere prin creditarea fondurilor în cont.

Acest lucru face ca First Bank să fie în acest moment singura bancă colectoare a acestor cecuri în România.

Comunitatea americană din România este una semnificativă, fiind formată din funcționari publici, specialiști care activează în sectorul privat, militari, profesori etc.

Cetățenii americani care locuiesc în România vor trebui să prezinte pașaportul, cecul primit în original și dovada domiciliului. Comisionul pentru această operațiune va fi unul fix. Mai multe informații despre disponibilitatea acestui produs pot fi obținute începând cu 15 iulie din orice filială First Bank.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter