Sphera Franchise Group îl numește pe Călin Ionescu în poziția de Director General Executiv

Moise Noreloctombrie 13, 20202min3240
sfera

Sphera Franchise Group (“Sphera”) anunță numirea lui Călin Ionescu în calitate de Director General Executiv al companiei, cu un mandat de 2 ani și 7 luni, până la data de 1 mai 2023. Călin Ionescu a îndeplinit rolul de Director General interimar al Sphera începând cu luna aprilie a acestui an. Decizia de numire, respectiv de validare pentru un mandat consolidat, a fost luată în ședința Consiliului de Administrație din 8 octombrie.

„Sunt onorat de numire și pregătit să continuăm proiectele începute. Traversăm o perioadă dificilă pentru sectorul HoReCa, ce ne ambiționează să venim cu soluții inovatoare pentru probleme cu care nu ne-am mai confruntat și care ne determină să fim flexibili și proactivi. În ultimele luni, am luat decizii care deja au produs efectele dorite, prin faptul că au atenuat impactul financiar al măsurilor de control asupra răspândirii pandemiei. În acest context, obiectivele mele sunt să continuăm adaptarea business-ului într-un mediu complicat, astfel încât să îi garantăm sustenabilitatea și locul de top în preferințele clienților”, a declarat Călin Ionescu, Director General Executiv, Sphera.

În aceeași ședință, Consiliul de Administrație a luat act de renunțarea domnului Anastasios Tzoulas la prerogativele sale de membru al Consiliului de Administrație, Vicepreședinte al Consiliului, precum și la statutul de membru al Comitetului de Audit al Sphera Franchise Group. Renunțarea la mandat este efectivă începând de astăzi, 9 octombrie.

„Îi mulțumim domnului Anastasios Tzoulas pentru contribuiția sa valoroasă la activitatea Sphera și îi dorim succes în proiectele viitoare”, a adăugat Călin Ionescu, Director General Executiv, Sphera.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter