Consiliul Concurenţei analizează închirierea de către SOCAR PETROLEUM a cinci staţii de distribuţie de carburanţi de la IPECO

Moise Noreliunie 9, 20202min3160
socarheader (1)

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Socar Petroleum S.A. intenționează să preia dreptul de folosință asupra a cinci stații de distribuție carburanți operate de către Ipeco S.A.

Cele 5 stații de distribuție a carburanților, situate în județul Gorj, ar urma să fie operate de Socar în baza unui contract de închiriere de lungă durată.

Socar Petroleum S.A., societate aparținând grupului Socar, operează în prezent o rețea de 53 de stații de distribuție a carburanților la nivel național. Socar Petroleum S.A. activează preponderent pe piața carburanților, atât pe segmentul vânzărilor cu amănuntul, cât și pe segmentul vânzărilor cu ridicata.

În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter