Ţuca Zbârcea & Asociaţii, desemnată „Firma de Avocatură a Anului” în cadrul Chambers Europe Awards 2020

piatafinaprilie 27, 20202min3130
Chambers Europe_Winner_2020

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a câştigat cel mai prestigios premiu european de excelenţă – „Firma  de Avocatură a Anului” – oferit de editorii ghidului britanic dedicat pieţei de avocatură – Chambers Europe. 

Publicaţia internaţională Chambers Europe, versiunea europeană a prestigiosului ghid internaţional al firmelor de avocatură, a desemnat Ţuca Zbârcea & Asociaţii drept „Firma de Avocatură a Anului” din România, în cadrul galei premiilor de excelenţă „Chambers Europe Awards for Excellence”, organizată vineri, 24 aprilie.

Anunțată inițial să aibă loc la Madrid în Spania, ceremonia de premiere s-a transformat într-un eveniment online, pe fondul restricțiilor și îngrijorărilor provocate de răspândirea pandemiei COVID-19.

Din România, cinci societăţi de avocaţi independente şi internaţionale au intrat în competiţia pentru premiul „Firma de Avocatură a Anului”. Potrivit editorilor ghidului internaţional Chambers Europe, trofeul a revenit Ţuca Zbârcea & Asociaţii pentru performanţele înregistrate în ultimele 12 luni, proiectele semnificative gestionate, evoluţia strategică impresionantă şi excelenţa în relaţia cu clienţii.

„Firma de Avocatură a Anului” reprezintă cea mai înaltă recunoaştere europeană atribuită unei case de avocatură de către editorul britanic Chambers & Partners iar anul acesta premiul a fost decernat în 24 de jurisdicții, și anume Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria, Ucraina.

Premiul „Firma de Avocatură a Anului” confirmă recunoaşteri similare anterioare ale Ţuca Zbârcea & Asociaţii, printre care distincția „Law Firm of the Year” conferită recent de un juriu independent, în cadrul Business Review Awards Gala 2020.

Lista nominalizaţilor și a premianților din cadrul „Chambers Europe Awards for Excellence” este disponibilă aici – https://chambers.com/events/chambers-europe-awards-2020

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter