Agricultură: Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții aprobă o finanțare de 700 de milioane de euro în cadrul Planului de investiții pentru Europa pe fondul pandemiei de coronavirus

Moise Norelaprilie 6, 20202min3560
agc

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au anunțat lansarea unei noi inițiative de finanțare care își propune să deblocheze investiții de aproape 1,6 miliarde de euro în sectorul agriculturii și bioeconomiei.

Finanțarea își propune să sprijine companiile private care funcționează de-a lungul lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei. Programul va contribui la menținerea și crearea de locuri de muncă în zonele rurale și, prin urmare, va promova dezvoltarea rurală și integrarea teritorială în întreaga UE. Programul este o continuare a primului împrumut de 400 de milioane de euro pentru agricultură, lansat în 2018 și angajat aproape în întregime.

Comisarul Wojciechowski a declarat: „Pandemia de coronavirus ne afectează pe fiecare dintre noi și absolut fiecare sector. În acest context dramatic, salut acest al doilea pas în strategia BEI de a finanța, în cadrul Planului de Investiții, măsuri de implementare a unui plan de sprijin pentru sectorul agroalimentar. Sunt ferm convins că va fi un instrument foarte important și util care va ajuta sectorul să rămână robust și rezistent pentru a depăși criza.”

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter