Alpha Bank Romania a înregistrat o creștere robustă a veniturilor de peste 14% în primul trimestru din 2019

piatafinmai 31, 20193min3290
Alpha Bank Romania sediul central

Principalii indicatori:

  • Veniturile operaționale au crescut cu 14.3%, ajungând la 34,6 mil. euro.
  • Banca s-a menținut profitabilă în primul trimestru al acestui an, profitul brut înainte de impozitare s-a situat la 4,2 mil. euro.
  • Cheltuielile operaționale au avansat cu 7% în urma creșterii cheltuielilor cu personalul, creșterii contribuţiei la fondul de garantare a depozitelor și costurilor cu reglementarea, cum ar fi MIFID II și PSD2.
  • În primul trimestru al anului 2019, depozitele din portofoliul Alpha Bank Romania au ajuns la 2,4 mld. euro, crescând semnificativ peste ritmul pieței (creștere de 15.7% faţă de 6,3% la nivel de sistem).
  • Valoarea creditelor era de 2,5 mld. euro, ipotecarele crescând cu 5,1%, până la 1,1 mld. euro.
  • Rata creditelor neperfor­mante a scăzut la 4.7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-a situat la 7,7%.
  • Alpha Bank Romania avea în primul trimestru al acestui an o rețea formată din 130 unități și 1976 de angajați. Banca a împlinit în luna martie a acestui an 25 de ani de activitate pe piața din România.

 

Declarație Sergiu Oprescu, Președinte Executiv Alpha Bank Romania:

Sergiu Oprescu“La împlinirea a 25 de ani de activitate pe piața din România, Alpha Bank este o institutie bancară robustă, ce inspiră încredere clienților, fapt oglindit și de creșterea veniturilor operationale, însoțită de o creștere semnificativă a depozitelor, precum și de creșterea portofoliului de credite ipotecare, segment care reprezintă ‘nava fanion’ a creditării Alpha Bank pe segmentul persoanelor fizice.  Prima parte a anului a însemnat pentru noi și pregătirea lansării primei emisiuni de obligațiuni ipotecare din România, instrumente financiare moderne care permit o finanțare pe termen lung și reduc riscurile legate de diferențele de scadență a pasivelor și activelor.“

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter