Bălan Ionuț
Am avansat cu ceva vreme în urmă ideea că războaiele nu se mai poartă cu arme convenţionale. Iar violenţele din Franţa pot fi incluse lejer în această categorie.
Întrebarea este însă de ce Franţa şi nu Marea Britanie? Fiindcă prima este veriga slabă din punctul de vedere al diviziunii muncii. O societate care din punctul de vedere al veniturilor pe care le oferă are o ierarhie strâmbă şi e suprapolitizată – cu Şcoala Naţională de Administraţie pe post de creator de membri ai castei conducătoare.
Şi accizele pot fi „atacate ”cu uşurinţă pentru că sunt cele mai puţin transparente taxe pe relaţia sursă – destinaţie. Nu se ştie exact pentru ce se percep, nu-s precum taxa de drum, unde bunurile publice oferite în schimb sunt clare, şi atunci pot deveni facil obiect de corupţie.
Ca să rezum, defecţiunile apar atunci când cei care declanşează războaiele necovenţionale încearcă să domine cu ceva care se aseamănă cu feudalismul, “la adăpostul” statelor sociale. Niște caste, oligarhii, pun mâna pe putere și se organizează în afara piețelor. Nu există meritocraţie şi circulaţia elitelor, ci privilegiile se moștenesc ca în evul mediu într-o lume corporatistă ajunsă așa cu reglementări și prin intervenționismul statului. Realocarea resurselor se numește redistribuire și o face bugetul, nu piața. Și ca întotdeauna când diviziunea muncii și cooperarea pașnică suferă, coerciția face ca să fie activ în societate cultul violenței.
Sigur că România se aseamănă mult cu Franţa din punctul de vedere al disfuncţionalităţilor pe partea diviziunii muncii, dar probabil că nu noi suntem vizaţi de agresiunile viitoare, ci alte state sociale influenţate ca mentalitate de Răsărit, piloni mai importanţi ai NATO: Grec ia, Italia, Portugalia, mai puţin probabil Spania. Pentru a scurtcircuita respectiva influenţă nu de înarmare e nevoie primordial, ci de educaţie, iar slăbiciunea părţii continentale a UE vine din inconsistenţa principiilor pe care le aplică.
