Google+ trage obloanele. Semnalul de început a fost tras în Franța

Cristian Pavelaugust 29, 20182min2990
google-2

Echivalând cu un eșec telefonat al platformei Google+, îndrumarea postată acum câteva zile de compania care a investit miliarde de dolari în speranţa iluzorie de a prinde Facebook şi alte reţele de socializare din urmă nu face decât să consfințească așteptările concurenței și internauților.

Google+ este, probabil, unul dintre cele mai răsunătoare eșecuri ale unei corporații din domeniul digital, dovedindu-se cea mai nefrecventată reţea de socializare globală, întreținută artificial de Google dintr-o ambiție neînțeleasă. Dar nici răbdarea Google nu se arată nesfârșită: în Franţa, reţeaua Google+ a început să-și îndrume utilizatorii și vizitatorii către paginile similare din reţelele Facebook şi Twitter!

Lăsată pradă spammerilor şi fără îmbunătăţiri notabile în ultimii ani, reţeaua Google+ a devenit aproape complet irelevantă, singurele postări nou apărute fiind generate de aplicaţii software complet automatizate, configurate cu mult timp înainte. Potrivit presei de specialitate, chiar şi pagina Google France din reţeaua Google+, cu 471.000 urmăritori, a avut ultima actualizare în urmă cu 46 de săptămâni.

Nu e deloc exclus să auzim curând despre închiderea oficială a reţelei Google+, pe care compania americană ar dori-o mai degrabă uitată decât contabilizată ca pe o experiență usturătoare.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter