Aprecierea dolarului anticipează sfârşitul QE în zona euro

Bălan Ionuțmai 4, 20183min2780
dollars

S-a depreciat euro ori s-a întărit dolarul? Greu de spus. Cert este doar că rata de schimb a principalelor monede ale lumii a coborât surprinzător şi masiv sub 1,20 dolari/euro, ceea ce cam scoate din cărţi ideea unei corecţii care să stea la baza unei creşteri ulterioare a cursului peste 1,257.

Şi totuşi din discuţia de până acum nu reiese deloc cauza. De ce se apreciază biletul verde? Piaţa este săracă în comentarii, dar o posibilitate ar fi aceea că evoluţia actuală anticipează sfârşitul relaxării cantitative (quantitative easing – QE) în zona euro.

Ca să explic mecanismul, QE a făcut ca preţul activelor să nu scadă, stabilitate ce a fost însoţită şi de întărirea monedei. Cu alte cuvinte, în contextul relaxării cantitative, autoritatea monetară s-a opus ieftinirii activelor şi în paralel cu acestea s-a apreciat şi moneda în care se exprimă preţul lor. Dacă însă quantitative easing încetează atenţia investitorilor se mută de la activele din euroland spre dolar, datorită dobânzilor superioare.

O monedă ferită de fluctuaţiile văzute la euro şi dolar e lira sterlină, fiindcă fundamentele indică o economie britanică puternică, de care diviziunea europeană a muncii are nevoie şi după Brexit.  Nu înseamnă că în următoarea perioadă aceasta nu va putea fi afectată şi ea de ceva depreciere pentru a se acomoda recentele creşteri salariale. Însă devalorizarea va fi de scurtă durată, necesară oferirii unui răgaz economiei, până când sporurile de productivitate fac sustenabilă majorarea veniturilor.

Pentru a înţelege şi mai bine cum stau lucrurile,  lira sterlină s-a decuplat de „jocul” euro-dolar și s-a remarcat prin stagnare nu doar pentru că e necesar ca în vreme de război să existe un reper sigur în care să se realizeze schimburile între beligeranți, ci și pentru că politicienii Regatului Unit nu trebuie constrânși să-și reformeze economia și clasa, așa cum e nevoie în Europa continentală. Ei au făcut deja reformă structurală și corupția e ținută în limite rezonabile.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter