Construcţiile au crescut puternic în luna septembrie

piatafinoctombrie 28, 20162min3040
constructii

Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădirile rezidenţiale a crescut cu 15,9% în septembrie faţă de aceeaşi lună din 2015, până la 4.061, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari cereri s-au înregistrat în Bucureşti-Ilfov, cu un plus de 228 de autorizaţii, în regiunea de Nord-Vest, cu plus 159, şi în zona de Centru a ţării, unde s-au eliberat cu 97 mai multe documente de acest tip comparativ cu luna septembrie a anului trecut. De asemenea, creşteri au fost şi în Nord-Est, cu 75 de cereri, dar şi în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia, cu 35, respectiv 10 cereri în plus, potrivit datelor centralizate de INS.

Scăderi au avut loc în regiunea de dezvoltare Sud-Est, cu un minus de 30 de autorizaţii de construcţii, şi în Vest, cu minus 16.

ins-sigla

Institutul Naţional de Statistică mai anunţă că, totuşi, în primele nouă luni ale acestui an, s-au eliberat cu 1,6% mai puţine autorizaţii comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Anul acesta, până în luna septembrie, autorităţile au emis 30.047 de documente pentru ridicarea de clădiri rezidenţiale.

În luna septembrie, autorizaţiile au fost eliberate pentru construcţia a 7.080 de locuinţe, faţă de 6.044 de locuinţe pentru luna septembrie 2015.

Comparativ cu luna august 2016, în septembrie numărul de autorizaţii de construire a crescut cu 2,3%, potrivit INS.

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter