Tot mai aproape de referendumul din UK. Ultimele sondaje tulbură lira şi bursele europene
People walk through the lobby of the London Stock Exchange in London, Britain November 30, 2015. REUTERS/Suzanne Plunkett

piatafiniunie 16, 20165min3280
People walk through the lobby of the London Stock Exchange in London

Lira sterlină a pierdut din nou teren, cu un minus de 0.2534% până la 1.4161 dolari. Noua depreciere vine tot după o ultimă cercetare făcută pe seama apropiatului referendum din Marea Britanie.

BURSA 2

Un sondaj realizat telefonic de Ipsos MORI arată că 53% dintre repondenţi vor să iasă din Uniunea Europeană şi 47% să rămână, anunţă marketwatch.com. Sondajul i-a exclus pe cei care au răspuns cu „nu ştiu”. Motivul schimbării stării de spirit în Marea Britanie este legat de imigraţie, care a devenit temă centrală de dezbatere şi care cucereşte problemele economice. Alte sondaje publicate săptămâna aceasta de Sunday Times/YouGov sau TNS au arătat şi ele că numărul celor „pro” Brexit ar fi mai mare. Totuşi, casele de pariuri par convinse că U.K va vota să rămână în Uniunea European, mai anunţă marketwatch.com. Barometrul de Brexit Ladbrokes indică un procent de 62 ca posibilitate de rămânere.

Bursele europene nu par însă, deloc optimiste în apropierea votului pentru Brexit. Astăzi, bursele de pe continent au pierdut pentru a şasea oară în şapte sesiuni, cu investitori îngrijoraţi de încetinirea creşterii economice mondiale. Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 1,1%. Acţiunile europene au picat imediat ce Rezerva Federală a Statelor Unite a trimis o nouă prognoză de creştere economică pentru 2016, de la 2,2% la 2%, şi după ce Banca Centrală a indicat că va avea o abordare mai lentă în privinţa creşterii ratelor de dobândă.

În mod normal, investitorii ar fi trimis pieţele mai sus dacă FED intenţionează să stea pe partea mai blândă, dar astăzi a fost ziua”, a declarat Naeem Aslam, analist şef de piaţă la Think Forex UK, citat de marketwatch.com.

Cateva cifre. Sectorul financiar primeşte cea mai mare lovitură

Credit Suisse Group AG

CSGN, -3.88% 2.6%
UBS Group AG

UBSG, -1.33%
Banco Comercial Portugues

SA BCP, -4.71%
Banco Popular Espanol SA

POP, -3.36%
Commerzbank

CBK, -3.30%
Banca Monte dei Paschi di Siena SpA

BMPS, -3.95%

 

Indici care au pierdut astăzi teren:

DAX, -0.72%

PX1, -0.66%

FTSEMIB, -1.39%

IBEX, -1.05% .

UKX, -0.56%

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter