UniCredit Leasing a revenit la vânzările de dinainte de începerea crizei

piatafinaugust 24, 20153min3000
unicredit leasing

unicredit leasing

UniCredit Leasing, a ajuns la finalul primului semestru din 2015 la un volum total de noi finanţări (leasing financiar şi operational) de 162 milioane de euro (valoare de achiziţie) – cifră comparabilă cu cea înregistrată în perioada similara a anului 2008.

Pe segmentul Auto (autoturisme şi autovehicule comerciale şi utilitare), compania a avut o creştere de 25% faţă de perioada similara a anului trecut.

Atenţia sporită acordată activităţii de finanţare de vehicule > 3.5 tone a fost continuată şi în 2015, această linie de activitate înregistrând o creştere de 31% faţă de S1 2014.

Buna performanţă a vânzărilor noi a contribuit la creşterea volumului de finanţări existente în portofoliu la finalul primului semestru din 2015 cu 10 % faţă de S1 2014, ajungând la suma totală de 644 milioane de euro.

Pentru susţinerea evoluţiei pozitive a activelor, la sfârşitul semestrului 1 din 2015 UniCredit Leasing şi-a mărit fondurile proprii, prin creşterea capitalului social la suma de 20 milioane de euro.

Prima jumătate din 2015 a readus volumul total de finanţări noi încheiate la un nivel comparabil cu cel din perioada similară a anului 2008, înainte de momentul de debut al crizei financiare internaţionale – în principal pe fondul rezultatelor foarte bune din segmentul auto, din agricultuă, echipamente medicale şi IT. Pentru UniCredit Leasing, aceste evoluţii înseamna, o dată în plus, consolidarea poziţiei de lider detaşat al pieţei de leasing din România” – Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter