Indicele Proprietăţilor Rezidenţiale a scăzut cu 1,6% în trimestrul IV din 2014

piatafinaprilie 7, 20155min3050
indicele proprietatilor rezidentiale (2)

indicele proprietatilor rezidentiale (2)

Eurobank Property Services (EPS) anunţă lansarea celui mai recent raport legat de Indicele Proprietăţilor Rezidenţiale pentru piaţa din România.Acesta arată o scădere de 1,6% în ultimul trimestru din 2014 în comparaţie cu trimestrul precedent, menţinându-se perspectiva de stabilitate a preţurilor pentru următoarea perioadă.

Variaţia anuală a indicelui a însemnat o scădere de 2,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013. Stagnarea recentă a preţului, combinată cu scăderea medie anuală de 2,6% pe parcursul ultimilor 5 ani, sugerează că stabilitatea va continua pe piaţa rezidenţială din România, fără să existe semne concludente că preţurile vor suferi creşteri semnificative.

Indicele aferent Bucureştiului a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru din 2014, o reducere a valorii mai mică în comparaţie cu trimestrul precedent, pe când indicele Bucureşti Centru a crescut cu 1,1% în aceeaşi perioadă. Mai mult decât atât, indicele Bucureşti Periferie a prezentat o scădere uşoară de 0,3%, pe când indicele calculat pentru judeţul Ilfov a înregistrat o creştere de 1,7% în trimestrul al patrulea din 2014. De la începutul anului 2014, regiunea Capitalei a prezentat o creştere minoră de la an la an, mai puţin în judeţul Ilfov unde s-a înregistrat o creştere negativă de 1,5%.

În ceea ce priveşte indicii calculaţi la nivelul celor mai mari zece oraşe din România, aceştia au prezentat o evoluţie trimestrială echilibrată, cu fluctuaţii care pot fi puse mai degrabă pe seama unor corecţii pe termen scurt sau zgomotului statistic, decât să constituie o indicaţie temeinică a unei anumite performanţe, fie negativă, fie pozitivă.

Preţurile proprietăţilor noi din Bucureşti au continuat să crească mai repede decât media, ajungând la 4,8% în ultimele patru trimestre, pe când proprietăţile vechi situate în Capitală au stagnat. Cu toate acestea, la nivel naţional proprietăţile noi înregistrează scăderi mai mari decât proprietăţile vechi, de 2,6% de la an la an.

În general, indicele rezidenţial calculat de EPS arată continuarea trendului de scădere a valorii proprietăţilor. Faptul că indicele agregat la nivel naţional poate fi rezultatul a două tendinţe concurente, de creştere şi de scădere a preţurilor, concomitent cu o uşoară redresare a pieţei de primă importanţă (Bucureşti Centru) sugerează că o creştere a indicelui ar putea fi posibilă în trimestrele următoare

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter