BRD rămâne pe profit şi după al treilea trimestru din 2014

Moise Norelnoiembrie 6, 20145min2850
Philippe-Lhotte-BRD

BRD GSG continuă îmbunătăţirea eficienţei operaţionale: cheltuielile generale au scăzut cu 4,2% în primele 9 luni ale anului 2014. Indicatorul de adecvare a capitalului se plasează la un nivel confortabil, de 17% potrivit Basel III. Rata credite/depozite este la un nivel redus: 80,4% la data de 30 septembrie 2014 (faţă de 87,7% la data de 30 septembrie 2013). Rata creditelor neperformante a scăzut, concomitent cu îmbunătăţirea gradului de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante fata de decembrie 2013. Profitul net raportat la finele Q3 a fost de 20 milioane lei.
În primele 9 luni ale anului 2014, volumul creditelor brute la nivelul sistemului bancar a rămas pe o pantă descendentă (-3,7% vs T3 2013), în special din cauza evoluţiei negative a segmentului corporate, în timp ce depozitele au continuat să crească (+5,1% vs T3 2013).
Volumul creditelor acordate de BRD clientelei de persoane fizice a atins 17 miliarde RON, în uşoară scădere. Totuşi, creşterea producţiei de credite de consum din acest an a încetinit contracţia soldului total al creditelor (- 4,7% faţă de 31 decembrie 2013 vs o medie de – 6,3% pentru sistemul bancar), în timp ce volumul creditelor imobiliare a crescut cu 3,8% în aceeaşi perioadă. Volumul creditelor acordate clientelei corporate a înregistrat o scădere cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, până la 15,1 miliarde RON, în special din cauza operaţiunilor de ştergere (write-off) a unor credite neperformante, dar şi din cauza unei cereri scăzute de credite.
Depozitele au rămas la un nivel stabil în ultimele 12 luni, cu o evoluţie pozitivă a depozitelor persoanelor fizice (+7,1% faţă de septembrie 2013). În acest context, raportul între credite nete şi depozite a ajuns la 80,4% la 30 septembrie 2014 (faţă de 87,7% la sfârşitul aceleiaşi perioade a anului 2013).
Venitul net bancar a scăzut cu 8,8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2013, în special din cauza marjei nete, afectată de efecte adverse de volum şi structură. Volumul net al comisioanelor s-a dovedit rezilient în raport cu primele 9 luni ale anului 2013 (+0,3%), beneficiind de poziţia de lider a BRD pe piaţa serviciilor de custodie şi a intermedierii IPO-urilor. În ultimele trei trimestre, venitul net bancar a înregistrat o stabilizare.
Banca a continuat să menţină cheltuielile generale sub un control strict, costurile scăzând cu 4,2% în primele 9 luni din 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. Raportul costuri/venituri pentru primele 9 luni din 2014 a fost de 48,2%.
Rata creditelor neperformante, potrivit normelor IFRS, a scăzut la sfârşitul trimestrului 3 al acestui an la 21,1% în comparaţie cu 24,8% la sfârşitul anului 2013, în timp ce, potrivit definiţiei Băncii Naţionale a României (credite cu întârzieri mai mari de 90 de zile şi/sau aflate în proceduri juridice), acelaşi indicator a scăzut la 18,2%, faţă de 21,8% la finalul lunii decembrie 2013. Evoluţia creditelor neperformante se datorează implementării unei noi politici de write-off şi este aliniată tendinţei generale a sistemului bancar.
Costul net al riscului a scăzut cu 8,6% în primele 9 luni ale acestui an, banca constituind în trimestrul al treilea al anului 2014 provizioane suplimentare pentru portofoliul de clienţi aflaţi în insolvenţă. În consecinţă, acoperirea creditelor neperformante cu provizioane s-a îmbunătăţit, crescând la 71,5% la 30 septembrie 2014 (faţă de 68,9% la sfârşitul lunii decembrie 2013).
Capitalizarea băncii este foarte confortabilă, cu un indicator de adecvare a capitalului de 17,1% potrivit regulilor Basel III.
“Primele nouă luni ale anului 2014 au marcat un pas important în procesul de transformare a BRD, care a continuat să investească în calitatea serviciilor, consolidarea structurii de risc şi îmbunătăţirea eficienţei sale operaţionale. Structura consolidată a bilanţului ne permite să mărim semnificativ portofoliul nostru de credite de îndată ce cererea va creşte”, a spus Philippe Lhotte, Preşedintele Director General al BRD.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter