Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE, ratificat la Chișinău

piatafiniulie 2, 20142min3080

internationalAcordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat săptămâna trecută la Bruxelles, a fost ratificat de Parlamentul de la Chișinău, relatează Moldpres.

Negocierile dintre UE și Republica Moldova pe marginea Acordului de Asociere au fost inițiate în ianuarie 2010, iar cele privind crearea Zonei de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător au fost lansate în ianuarie 2012.

Negocierile asupra Acordului de Asociere RM-UE au fost finalizate în iulie 2013, după 15 runde de consultări, iar cele privind crearea Zonei de Comerț Liber în iunie 2013, după șapte runde de negocieri. Textul Acordului a fost parafat în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, la 29 noiembrie 2013.

Documentul a fost adoptat cu votul a 59 de deputați din PLDM, PD, PLR, PL și al deputaților neafiliați Mihai Godea și Iurie Bolboceanu. Deputații Partidului Comuniștilor din Republica Moldova au părăsit sala de ședințe, cu excepția lui Grigore Petrenco. Acesta s-a pronunțat împotrivă, alături de trei deputați socialiști. Votul a fost nominal.

La ședință au fost prezenți președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și premierul Iurie Leancă, dar și foștii președinți ai Republicii Moldova Mircea Snegur și Petru Lucinschi. Documentul urmează să fie ratificat și de organele legislative ale celor 28 de state membre ale UE.

 

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter