MasterCard a anunţat creşteri notabile pe primele 9 luni din 2013

Cristian Pavelnoiembrie 1, 20132min2830

MasterCard CEO Ajay Banga

MasterCard Incorporated a anunţat azi rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din 2013. Potrivit datelor oficiale transmise, compania a raportat un profit de 879 milioane de dolari pentru Q3, rezultat cu 14% mai mare decât valoarea înregistrată anul trecut în perioada similară.

Veniturile (vânzările) nete au atins la finalul lunii septembrie 2013 valoarea de 2,2 miliarde doalri, cu 16% mai mult decât în trimestrul al treilea din 2012. Volumul tranzacţiilor celor aproape 2 miliarde de clienţi ce deţin carduri MasterCard şi Maestro a crescut în Q3 cu 14%, atingând valoarea de 763 miliarde dolari.

„Am avut, din nou, un trimestru bun în toate zonele geografice unde suntem prezenţi”, a declarat Ajay Banga (foto), preşedinte-CEO al MasterCard. „Un element-cheie al strategiei noastre a fost tehnologia şi ştiinţa noastră de a furniza clienţilor soluţii sigure de acceptare a cardurilor, care să uşureze procesul de încasări şi de plăţi ale beneficiarilor finali – publicul deţinător de carduri bancare. Am lansat, de exemplu, soluţii precum Simplify Commerce –  soluţia care permite comercianţilor să înceapă să accepte mai uşor plăţi mobile şi de tip e-commerce în decurs de minute”, a adăugat acesta.

Pentru primele 9 luni ale anului, masterCard a raportat un profit net de 2,2 miliarde dolari, cu 15% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. La 30 septembrie 2013, veniturile consolidate ale companiei au atins valoarea de 6,2 miliarde dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 13% faţă de primele trei trimestre din 2012.

 

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter