Declinul economiei zonei euro a încetinit în iunie

piatafiniunie 21, 20133min3100

euroScăderea activităţii în sectorul serviciilor şi industria prelucrătoare s-a atenuat în iunie, conform unui studiu realizat de realizat de compania de analize financiare Markit, care arată că producţia a înregistrat cel mai lent declin din martie 2012. Potrivit sondajului Eurozone Composite PMI, citat de Agerpres, indicele care evaluează activitatea din servicii şi industrie prelucrătoare a ajuns în iunie la cel mai ridicat nivel din martie 2012, la 48,9 puncte, de la 47,7 puncte în mai. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

În Germania, cea mai mare economie a zonei euro, producţia a crescut pentru a doua lună consecutiv.

“Aceste date încheie un alt trimestru dezamăgitor pentru economia zonei euro. Ne aşteptăm ca PIB-ul zonei euro, dacă aceste cifre se confirmă, să înregistreze un declin de 0,2% în trimestrul doi din 2013, similar cu cel din primele trei luni ale anului”, a declarat Rob Dobson, economist şef al Markit. Acesta a adăugat că “există şi semne bune. Studiile Markit arată că declinul economiei s-a atenuat în trimestrul doi, ceea ce va spori stabilitatea în trimestrul trei şi poate chiar se va înregistra o uşoară creştere în ultimele trei luni din 2013”.

Săptămâna trecută, economistul şef al Băncii Mondiale, Kaushik Basu, estima că în Europa condiţiile financiare s-au îmbunătăţit dar economia continuă să se contracteze iar rata şomajului este ridicată. Ţările cu venituri ridicate continuă în general să se confrunte cu dificultăţi în cadrul eforturilor lor de a restabili situaţia sectorului financiar, de a reforma instituţiile şi a adopta politici fiscale adecvate. Totuşi, Banca Mondială apreciază că a scăzut probabilitatea ca aceste dificultăţi să provoace o criză majoră.

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter