Ieşirea Marii Britanii din UE ar exclude ţara din acordul de comerţ liber cu SUA

piatafinmai 28, 20132min3120

internationalAdministraţia Obama a avertizat Marea Britanie că dacă va ieşi din UE se va autoexclude dintr-un acord de comerţ liber cu Statele Unite, fiind extrem de improbabil ca Washington-ul să încheie o înţelegere separată cu britanicii. Avertismentul adresat unor oficiali britanici a fost făcut înaintea unei vizite a premierului David Cameron la Washington, al cărei scop iniţial era promovarea, împreună cu Obama, a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii.

Potrivit premierului Cameron, acest parteneriat ar putea aduce doar Marii Britanii 10 miliarde de lire sterline pe an, relatează The Guardian.

Vizita este umbrită însă de un avertisment al unor membri ai guvernului britanic, că ar putea sprijini un referendum de ieşire a ţării din Uniunea Europeană. Avertismentul a provocat îndoieli la Washington, dacă Marea Britanie va mai fi parte a acordului comercial cu Europa, după negocierea acestuia.

otodată, administraţia Obama este îngrijorată că incertitudinile referitoare la viitorul Marii Britanii vor complica acceptarea acordului comercial de către Congres, punând în pericol un element central al discursului preşedintelui privind starea naţiunii, susţinut în februarie.

Negocierile oficiale SUA-UE privind acordul de liber schimb urmează să înceapă în câteva săptămâni, iar sute de angajaţi ai Departamentului de Stat lucrează deja la parteneriat. Eliminarea barierelor comerciale dintre SUA şi UE ar contribui la relansarea economiei occidentale şi a celei mondiale.

 

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter