Cameron: Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei

piatafinianuarie 25, 20132min3020

internationalMarea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei, „ci dimpotrivă”, a declarat, la Davos, premierul britanic David Cameron, la o zi după discursul controversat privind UE. „Nu este vorba despre a întoarce spatele Europei, ci dimpotrivă. Este vorba de a ajunge la o Europă mai competitivă, mai deschisă şi mai flexibilă şi de a asigura locul Marii Britanii în interiorul său”, a declarat Cameron în cadrul celui de-al 43-lea Forum Economic Mondial (WEF).

Premierul britanic a explicat că vrea „să negocieze un nou acord” cu Uniunea Europeană, „care să funcţioneze pentru Marea Britanie” şi care să fie acceptat de cetăţenii britanici.

„Nu este bine doar pentru Marea Britanie, ci este necesar şi pentru Europa”, a subliniat el. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât „Europa este pe cale să fie depăşită în competiţia mondială şi neglijată de investitori şi este timpul să facem din ea un motor pentru relansare şi nu numai o sursă de costuri pentru mediul de afaceri şi de plângeri pentru cetăţenii noştri”, a adăugat el.

Cameron declarase cu o zi înainte că vrea organizarea unui referendum privind apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeana, pana în 2017.

Germania doreşte ca Marea Britanie să rămână un „membru activ şi constructiv” al Uniunii Europene, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle. Omologul său francez Laurent Fabius a apreciat că „nu putem face o Europă à la carte”.

piatafin


Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Despre Noi

Piaţa Financiară radiografiază economia României, oferind analize complete şi premiază anual cele mai importante realizări în cadrul piețelor monitorizate.


CONTACT



Newsletter